Superlative muzicale nemțene

Festivalul “Vacanțe muzicale”, ediția cu numărul 44, a continuat cu seara instituțiilor de învățământ superior muzical din România. În fața unui public destul de numeros au evoluat peste 20 de tineri artiști care bat la porțile afirmării. Am putut asculta reprezentanți ai Universităților, Academiilor și Facultăților de muzică din Iași, București și Piatra Neamț.

ansamblul de percutie

Am remarcat spectaculozitatea ansamblurilor de percuție pregătite la Piatra Neamț de prof. Alexandru Veleșcu, calitatea sunetului și frumusețea frazării fagotistului Robert Ivanov de la București, tehnicitatea și inteligența interpretării violoncelistului Florin Burlacu, discipol al lui Dan Prelipcean și m-a bucurat reascultarea unui pianist foarte valoros pe care l-am remarcat anul trecut la Concursul “Drumul spre celebritate” – Dragoș Cantea, care a prezentat o foarte inspirată versiune a Sonatei nr. 4, op. 30 de Alexandr Skriabin.

dragos cantea

Concertul ArgEnTango din Piața Turnului a fost o încântare. În ciuda vremii capricioase, a temperaturii scăzute, foarte mulți spectatori au ținut să fie prezenți la reîntâlnirea cu Analia Selis și cu tango-ul, valsul și milonga, în interpretări autentice. Sonoritățile argentiniene, intercalate cu șlagăre (în stil) românești au electrizat publicul, care i-a răsplătit pe artiști cu minute de urale și i-a obligat să biseze.

tango

În penultima seară a festivalului, în sala Teatrului Tineretului, vor susține un recital participanții la Cursurile de măiestrie susținute în acest zile la Piatra Neamț de Verona Maier, la muzică de cameră și de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu.

În concertul crossover, care se va desfășura în aer liber, soliști ai Ochestrei Simfonice a Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, ansamblu dirijat de spaniolul Juan Cantarell, vor fi: Marcel Pavel, Vlad Miriță și Andrei Lazăr.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s