Viorica Flintașu, invitată la Round Table București

flintasu 2

 

Marți, 6 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33) va continua seria spectacolelor – conferință moderate de Valentina Sandu – Dediu.

Viorica Flintașu va fi invitata ediției de marți la Round Table București – una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară, cu o activitate concertistică de peste 40 de ani în slujba conservării și promovării patrimoniului tradițional românesc cu specific bihorean.

Programul lunii octombrie pregătește publicului bucureștean și din mediul online încă trei astfel de evenimente avându-i în prim plan pe Marin Cazacu (13 octombrie), Răzvan Suma (20 octombrie) și Ioana Pârvulescu (27 octombrie), spectacole ce vor fi transmise în direct prin live streaming.

 A pornit de la slujba de bibliotecar și a cucerit Europa prin muzica populară

Viorica Flintașu și-a dedicat întreaga carieră melosului popular specific satului natal, Săliște de Beiuș, din Bihor, dar și muzicii populare românești specifice altor regiuni, începând cu vârsta de 16 ani când a cântat pentru prima dată în fața unui public. După terminarea școlii, Viorica Flintașu a fost bibliotecar și în paralel a susținut numeroase concerte alături de formații artistice de amatori.

Din 1964 se stabilește în București unde, doi ani mai târziu, realizează primele înregistrări în studiourile Radiodifuziunii Române sub bagheta dirijorală a maestrului George Vancu. Între anii 1967 – 1970 a fost solistă de muzică populară a Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Filarmonicii „George Enescu”, orchestră desființată în 1970, iar apoi, între 1970 – 1975, la Ansamblul artistic „Doina” al Armatei București.

Apreciată pentru originalitatea și valoarea repertoriului său de peste 200 de cântece, Viorica Flintașu a primit numeroase premii și a concertat, de-a lungul timpului, alături de mari ansambluri folclorice în turnee naționale și internaționale, în țări precum Danemarca, Norvegia, Suedia, Germania,  Austria, Belgia,  Italia, Franța, Bulgaria, Rusia, Ungaria, Olanda, Israel.

Prin activitatea sa, Viorica Flintașu a revalorificat „zestrea de cântec a Bihorului aducând în atenția publicului melodii specifice, de la colindat la trăgănat, cântece de jale, cântece ceremoniale, de nuntă, șezătoare, de dragoste și joc, pe care le-a înveșmântat cu glasul său puternic și strălucitor, cu armonice care-i conferă un stil personal.” (Polina Gheorghe, Antena Satelor)

Viorica Flintașu: „Mi-am făcut din cântec o profesie, slujind-ul cu dăruire din 1966, cu responsabilitate, cu dragoste și nu slujindu-mă de cântec. De fel, sunt din satul Săliște de Beiuș, unde cântecul își păstrează originalitatea și întreaga lui încărcătură emoțională, așa cum a rămas de veacuri datina în satul de pe valea Crișului Negru. Cântecul bihorean are o anumită vigoare a glasului, o anume sănătate a acestuia și o forță de expresie artistică pe care puțini se încumetă să o încerce astăzi.

Cântecele de aici își păstrează datele stilistice, melodice, ritmice, într-o mare diversitate, dar la loc de cinste se află cântecul trăgănat, cel doinit, ale cărui origini sunt, de altfel, foarte vechi. Jocurile bihorene sunt într-o formulă de acompaniamet specifică acestei zone din care nu lipsesc vioara cu goarnă și doba (toba). Totodată, nu este un cântec pe care să-l poti «fabrica» într-un laborator propriu, ci trebuie să păstrezi acele date ale zonei, atât prin linia melodică, dar și prin versurile ce însoțesc aceste cântece, pentru că numai așa poate exista un mariaj perfect între melodie și cântec.”

Seara de marți se va încheia cu o sesiune de autografe prin prezentarea volumului proaspăt ieșit de sub tipar, Iubire pentru cântec. Volumul cuprinde o serie de portrete ale interpreților generației sale dar și ale înaintașilor săi, precum și ale interpreților cei mai tineri care au debutat recent la diferite festialuri folclorice.

Round Table București este un proiect al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural finanțat în cadrul programului cultural „EȘTI BUCUREȘTI”  oferit de ArCuB.

La eveniment intrarea va fi liberă, în baza invitației ce poate fi solicitată la adresa round.table.bucuresti@gmail.com, în limita locurilor disponibile.

Fiecare spectacol – conferință va dura 90 de minute și va fi transmis în direct pe www.EnjoyTv.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s